Deși Vlăduț a fost foarte receptiv chiar de prima dată de când i-am ”prezentat” emoțiile, pe parcursul timpului am simțit că e nevoie să investesc în a le scoate în evidență. Există multe cărți care vorbesc despre emoții. Cărțile cu Noni, care au și exerciții care să ajute copilul să identifice trăirea și să o stăpânească cât mai bine, caietele Filiozat, sau jocurile cu emoții, toate aceste introduc copilul în lumea propriilor trăiri, astfel încât să le poată cunoaște și înțelege cât mai bine.

Pe noi ne-a cucerit însă cartea La Couleur des emotion sau în română Monstrul culorilor, o carte pop-up, distractivă, interactivă, minunată aș putea adăuga. Îmi place tare mult varianta în limba franceză, deoarece mi se pare cu mult mai duioasă, mai frumos prezentată, mai aproape parcă de sufletul unui copil.

Fiecare emoție este exprimată prin prisma unei culori. Roșu pentru furie, verde pentru liniște, maro pentru frică, albastru pentru tristețe, galben pentru bucurie și fericire. Îmi place faptul că această carte este pop-up deoarece îmbie copilul să își imagineze, să dea pagina, să aștepte și să înțeleagă noi noțiuni. Dealtfel și explicațiile sunt line, cursive, ușor de înțeles de către copii.

Bazându-pe pe această carte noi am făcut o activitate referitoare la emoții, care include câteva plicuri de CD și o foiță pe care am desenat doar ochii. Pe plicuri am desenat expresiile aferente emoțiilor, iar prin introducerea foiței în plic apare expresia finală a trăirii. Folosim aceste plicuri chiar și acum, mai mult de amuzament în cazul lui Vlăduț, în vreme ce pentru Cristian le folosim pentru învățare.

Cristian deja e receptiv la emoții, adică le identifică și cel mai important, empatizează. Acum să nu vă gândiși că dacă dau cu degetul mic de cadrul patului el va plânge pentru mine. A, nu, râsul e general în casă, deși cu toții știm că nu-i frumos să râzi de omul care e în dureri. Însă măcar primesc un pupic, pentru că așa s-au învățat și ei, cu pupicii de la mama, știți voi, acei pupici vindecători pe care numai o mamă îi are în buzunarele generoase.

Revenind, activitatea cu plicuri îi place și lui Cris, dar mai mult decât activitatea iubește cartea. Îl surpind că o ia singur și îl mai și strigă pe Vlăduț șă îi arate calmul, furia sau teama. Iar Vlăduț, așa molcom cum e el, se duce și îi arată, citește și uite-așa se distrează ei preț de câteva secunde.

Ce mă bucur e că ambii au înțeles repede cum stă treaba cu emoțiile, iar eu consider că și cărțile, și activitățile, dar și educația primită acasă constribuie foarte mult la învățarea lor și identificarea lor.