Îi promisesem lui Vlăduț că îl voi mai duce și eu la grădiniță în zilele următoare (eu doar îl aduceam la prânz acasă), iar aseară mi-am dat seama că astăzi este ultima zi în care se va duce. Așa că dimineață m-am îmbrăcat, l-am îmbrăcat și pe Cris și am plecat toți trei la grădiniță, să îl ducem pe Vlăduț. Și-au luat la revedere frățiorii, în fața porților mari, iar eu i-am spus lui Vlăduț că îl iubesc. Am reușit să mă țin de promisiunea făcută sau mai bine zis am ales să las un noian de muncă acasă și am plecat cu mintea limpede să fiu alături de fiul meu. De ei.

De asemenea, am reușit să mă țin de promisiunea că îi voi fi alături în anii de grădiniță, că mă va găsi mereu acolo când va ieși pe poarta mare și impunătoare.

Acum 3 ani lucrurile erau diferite…

Au trecut 3 ani de când așa micuț cum era, Vlăduț mă privea cu ochi curioși când îi povesteam despre lucrurile pe care va ajunge să le cunoască. Pe atunci Cristian era încă în burtică, iar Vlăduț obișnuia să îi dea pup atunci când pleca. Îi spunea ”pa!” și apoi se întorcea cu spatele și pleca spre grădiniță.

A trecut grupa mică, iar Cris era încă mic, mai apoi, la grupa mijlocie, Vlăduț deja își găsise în frățior un partener de joacă, acasă. Anul acesta (și parte din anul trecut), frățiorii s-au sprijinit unul pe celălalt și am ajuns chiar să creăm obiceiuri, unele strâns relaționate de grădiniță.

Unul dintre ele a fost acela de a-l aștepta pe Vlăduț la poarta grădiniței. Cu mască și dezinfectant după noi, de mânuță și cu grijă la semafor, am fost mereu, fără excepție, prezentă în fața grădiniței, cu Cris alături de mine. Alteori, atunci când orele erau online, frățiorii își ocupau scăunelele și participau amândoi, deși doar unul era de fapt înscris la grădiniță. 🙂

Cris a înțeles rapid că trebuie să mergem după Vlăduț, să îl aducem acasă. Așa că de regulă, chiar pe la ora 8 dimineață, începeau primele întrebări: ”mi-e dor de Duț, când mergem după Duț?” Mai aveam de stat până la 12, așa că avea timp să întrebe de încă 10 ori până atunci.

La 12 plecam și mergeam cu pași mici spre grădiniță, locul care înseamnă acum emoție și puțină melancolie. Vlăduț apărea mereu cu zâmbetul pe buze, gata să ne mai povestească ce a mai făcut sau ce a mai învățat. 🙂

Drumul spre casă- legătura lor

Drumul spre casă înseamnă atenție și o trecere în revistă a activităților de peste zi. Ne spunem că ne-a fost dor unii de ceilalți și ne spunem că ne iubim. Mai apoi, aproape de casă, Cristian îl întreabă pe Vlăduț, zilnic, fără excepție: Duț, ai ceva bun? Și Vlăduț are, pentru că a înțeles că fratele lui îl așteaptă mereu ca să vadă ce are în ghiozdan, ce gustare a primit de la grădiniță. Și ajung acasă și o împart.

E important să spun asta, nu e ca și cum nu am avea bani de gustări, ci din contră, mulțumim Domnului avem tot ce ne trebuie, însă acea gustare de la grădiniță este … legătura lor. Vlăduț păstrează, Cris întreabă. Amândoi zâmbesc șăgalnic știind că după ce se spală pe mâini scotocesc în ghiozdanul de mărimea unei palme, pentru a scoate de acolo te miri ce, o gustare uneori banală, dar care pentru ei și pentru modul lor de a împărți înseamnă lumea.

Mai emoționată eu decât ei

Astăzi este ultima dată când ne întoarcem împreună de la grădiniță. Vom repeta probabil în toamnă sau la toamna viitoare acest drum, însă rolurile se vor schimba. Vlăduț va fi școlar și Cris va fi grupa mică și o vom lua de la capăt. Dar nu va fi ca acum.

Nu știu cine e mai emoțional azi, dar am o bănuială că eu sunt aceea. Au crescut. Parcă mai ieri erau amândoi mici de tot. Cris, cu grija colicilor, Vlăduț, grupa mică. Eu…ca și acum, plină de gânduri pentru viitorul ce urmează să se facă cunoscut în câteva luni.

Îmi va fi dor de perioada asta. Am mai spus, nu pot opri viitorul să se întâmple, însă azi îmi iau un scurt moment pentru a-mi aminti cum a fost. Mă întorc în trecut și îi văd pe amândoi atât de mici… Pupicii pe burtică de ”la revedere” ai lui Vlăduț. Primul drum de mânuță la grădiniță. Copacul cu rădăcini mari pe care Vlăduț l-a iubit atât de mult. Gustarea de la grădiniță. Doamnele educatoare…

Se încheie o etapă, dragilor. Sunt alături de voi, orice ar urma. Iar aceasta e o nouă promisiune! Vă iubesc!

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *