Căsuța Anastasiilor

E aproape 12 noaptea și eu am emoții mari. De fapt emoțiile se amestecă cu o ușoară stare de rău. De câteva zile sunt așa. Oboseala își spune cuvântul. Am băut prea multă cafea și am ajuns la o saturație…de mâine o las mai moale.

Mă uit cu disperare pe platformă…notele la ultima probă întârzie să apară. Mă uit pe grupul de Facebook și nimeni nu scrie nimic. Până și clasamentul privește încremenit…nu e nota!

Deodată se mișcă ceva pe Facebook. Brusc apar notificări. Mă uit. SuperBlog. E clar. Vin note.

Deschid din nou site-ul și privesc. E o lungă așteptare până intră toate notele, în funcție de cum ai introdus articolul, de oră. Dau refresh automatizat. Și văd. Sunt acolo. Pe primul loc. Și primul gând e să spun ”Doamne, mulțumesc!”, ca la fiecare probă de altfel. Sunt acolo, deși mă așteptam să nu fiu. Și totuși scrie negru pe alb. E real.

Anunț pe fiecare în parte. Pe mama mea care aștepta răspunsul meu. Pe prietena mea. Bucurie. O bucurie imensă.

Dormi altfel când te bucuri de mici victorii, iar eu știam că totuși mai e puțin până la final. Puținul acesta însă putea schimba lucurile și eram complet pregătită pentru asta, dar nu s-a întâmplat așa. Am așteptat cu sufletul la gură contestațiile și toate dubiile s-au spulberat atunci când clasamentul final trona liniștit în anunțul de pe grup.

Am zâmbit larg cu inima. Nu îndrăznisem o secundă să cred că anul acesta voi avea așa o (mare acum) victorie. Trăiam emoții amestecate, dar dintre toate…recunoștința ședea pe un fotoliu în inima mea și îmi zâmbea discret. Am clătinat din cap, cu un salut intim. Eram bucuroasă. Și recunoscatoare.

Vineri, 11.06.2021. Ora 7 dimineața

Vin după o noapte în care am încercat să mai scriu câte ceva. Sunt puțin obosită, dar ne așteaptă un drum lung, cu copiii, așa că magneziul mi-a devenit aliat de nădejde.

Aveam bagajele deja făcute și copiii erau nerăbdători să ajungem la mare. A trebuit să încropim drumul din bucăți, neavând tren direct la acel moment spre Mangalia. Așa că am urmat traseul București – Constanța – Mangalia – Cap Aurora, (tren- microbuz) cu speranța că greul drumului va fi răsplatit la final.

Am ajuns la Hotel Opal  Cap Aurora în jurul orei 13. Am fost primiți cu politețe și grijă, după care ne-am instalat în camera cu o vedere superbă spre mare. Ne-am dezmeticit puțin și am plecat să mâncăm ceva. Spre seară, am mers cu copiii la un loc de joacă din vecinatatea hotelului pentru a le oferi puțină bucurie într-o seară care se anunța ploioasă. Nici nu am avut timp să văd când cei mici s-au descălțat la poarta locului de joacă și au luat-o la fugă printre jucăriile pregătite.

Când ne-am întors în cameră mă simțeam deja obosită. Am culcat copiii și ultimul lucru pe care mi-a amintesc e că a întrebat Raluca pe grupul de Facebook SuperBlog pe unde suntem fiecare. Am vrut să raspund, doar că am picat într-un somn adânc, mulțumind Domnului pentru patul primitor cu așternuturi moi. :))

Sâmbătă, 12.06.2021. Ziua cea mare

Dimineața ne-a găsit pe unii dintre noi pozând răsăritul și pe mine cu emoții imense. Am scos cu grijă hainele copiilor și am început să fac pregătirile. Se apropia rapid ora 18 și nu voiam să întârzii.

A venit Oana pe la ora 16 și am stat puțin cu ea. Am râs de trăsnăile celor mici și prezența ei m-a ajutat cumva să mai scap de emoții. Mă văzusem cu Mirela la lift și m-a recunoscut în ciuda măștii. Ne-am întâlnit și cu Claudia și Albert , tare faini oameni, vă zic! Claudia are o răbdare de fier și e mama tuturor superbloggerilor, iar Albert e un profesionist desăvârșit, un om pasionat de tehnologie, cu o mentalitate tare faină.

Seara am coborât la evenimentul care în final s-a petrecut pe terasă, pentru că vremea a ținut cu noi. Aveam deja pregătit scenariu. Pe Cris îl culc, îl duc în cameră și cobor. Rămân cu Vlăduț la Gală.

Zis și făcut!

Sâmbătă, 12.06.2021. Ora 18.00. Gala

Pentru mine Gala SuperBlog a fost o premieră. Nu mai participasem și chiar voiam să văd cum e. Relaxat, cu amuzament, părea o mare întâlnire cu prieteni care se cunosc de o viață. M-am așezat cuminte la o masă, alături de Vlăduț. Lângă noi, la masa vecină, Georgiana și Dana au fost cele care l-au avut în grijă preț de câteva momente, cât l-am dus pe Cris în cameră. Mulțumesc fetelor!

Treptat, se scurgeau prezentările bloggerilor în ordine inversă în clasament. Vlăduț a înțeles că abia la sfârșit va fi numele blogului nostru, așa că a așteptat răbdător. Văzându-l atât de entuziasmat, am decis să îl iau cu mine atunci când va trebui să spun câteva cuvinte. L-am văzut cât de emoționat era. Mândru și emoționat. El știe cât am muncit pentru SuperBlog și nu numai și am văzut la el o bucurie sinceră, era efectiv fericit. Și îndrăgostit de trofeul SuperBlog. 🙂

Discursul

Nu sunt omul care să învețe ceva pe de rost. Sunt omul improvizației. Așa că am profitat de asta și l-am prezentat pe Vlăduț, iar în felul acesta i-am dat importanță și lui. O avea oricum, dar sunt mândră și fericită că îl am, așa că am considerat că va fi o amintitre tare faină pentru el.

Apoi am povestit câteva lucruri despre…tot. Despre emoții, parcurs, despre Căsuță, copii și timp. Despre premii și probe de suflet. A vorbit și Vlădut și mă bucur că a făcut-o.

Credeam în sinea mea că o dată cu mulțumirile se încheie și discursul meu, dar nu a fost așa. M-a mai întrebat Claudia una-alta, iar asta m-a luat prin surprindere, pentru că a fost nevoie să improvizez mai mult. Să interacționez. :))

În final am iesit bine, cred, am luat trofeul și pe Vlăduț, pentru a ne îndrepta spre cameră. Acolo l-am lăsat pe Vlăduț să doarmă și am coborât pentru a-i cunoaște, cu emoție, deopotrivă pe bloggeri și pe sponsorii prezenți la Gală.

Nu uit să le felicit pe Diana și pe Mirela pentru că am avut onoarea să împart cu ele podiumul competiției. Felicitări, dragilor, o adevărată onoare!

Pozele

După un an de stat mai mult în casă, mi-a fost oarecum ciudat să fac poze de grup. Mai mult, fiind câștigătoare am făcut poze cu foarte multe persoane, le vedeți mai jos. A fost plăcut, a fost inedit și special.

Sursa foto: Facebook Superblog

Socializarea

Noaptea ne-a găsit vorbind, pe scaunele terasei hotelului, loc unde am avut ocazia să descopăr puțin din fiecare blogger. Am asociat fețe unor persoane pe care le știam doar după poze de profil. Mi-a plăcut să privesc oamenii în timp ce vorbeau. Să le observ mimica, să le văd gesturile.

Îmi pare rău că nu am putut să particip mai mult la ieșiri de grup, dar probabil când vor crește micuții mei acest lucru se va schimba. M-a surprins Mirela că m-a recunoscut dincolo de mască. E o tipă faină tare care, deși pare că nu are cuvintele la ea și zice că are gălăgie în cap, de fapt are o inimă mare, și o bucurie ca de copil. M-am bucurat că am interacționat cu Violeta, în primă fază din balconul hotelului. E o tipă jucăușă, îmi place de ea :).

M-a încărcat cu energie pozitivă să vorbesc cu sponsorii, să văd cine s-a aflat în spatele notării. M-am bucurat de prezența Dianei, a Cătălinei, a Ralucăi, de felicitările lui Constantin și a tuturor celor prezenți. Mi-a tresăltat sufletul văzând toți oamenii aceștia și sunt extrem de recunoscătoate pentru faptul că am putut participa la acest eveniment. Cumva, citindu-i, îmi făcusem o idee despre fiecare. M-am bucurat să văd, dincolo de ideile mele, destul de aproape de realitate, persoane cu inima mare, mentalități deschise, gânduri de viitor și priviri analitice și multă, multă speranță.

Viitorul

Am spus că nu vreau să plec de lângă SuperBlog. Eu nu m-am așteptat să câștig, așa că rămăsesem cumva pe dinafară cu ideile de viitor. M-am hotărât să rămân aproape, pentru că merită, pentru că îmi place competiția și îmi plac oamenii din spatele ei: Claudia și Albert și întreaga comunitate

Am plecat de la Hotel Opal cu un bagaj de emoții pozitive. Mă uit în urmă și îmi dau seama că mi-a lipsit interacțiunea. Că ar fi cazul să schimb ceva ca să mai câștig ceva timp. Să mă implic mai mult. Plec cu ideea că am întâlnit oameni minunați pe care intenționez să îi țin aproape.

17.06.2021. E ora 23:15. Joi.

Sunt acasă și copiii dorm. Scriu, am multe proiecte la care m-am întors  să lucrez.

La câteva zile distanță de Gala SuperBlog îmi fac timp, printre zeci de task-uri uitate pe agendă, să retrăiesc momentele pline de emoție. Îmi râde inima când văd câștigurile pe care le-a adus SuperBlog. Nu mă refer la cele materiale, deși acelea sunt bine investite. Mă uit…la mine, la starea pe care o am:  mulțumire, recunoștință și o mândrie bună.

Dragilor, vă mulțumesc tuturor pentru ce mi-ați oferit!