Mai știți studiile de tipul ”am întrebat 100 de români?”. Ei bine, urmând același model, am întrebat și eu 100 de bucătării ce ar spune ele despre mine. Adică în loc să aleg pe baza deciziei ”vreau ca bucătăria mea să spună asta despre mine!” aleg de fapt bazându-mă pe ”ce spune bucătăria mea ideală despre mine?”. Am așadar stat față în față, cu bune și rele, doar uitându-mă la ele și ele la mine, pentru a vedea ce dedesubturi ale personalității mele pot scoate ele la iveală. Acum nu știu dacă erau chiar 100, dar sunt sigură că nici 100 de români nu participau pe bune la studiu, așa că e de apreciat inițiativa măcar.

Am întrebat 100 de bucătării până am găsit bucătăria ideală care spune despre mine cele mai importante lucruri, adică exact pe acelea care mă definesc pe mine așa cum sunt. Am întrebat firește și cum le pot utila mai bine astfel încât să spună povestea mea cât mai aproape de adevăr. Pentru că eu știu ce mi-ar plăcea să găsesc în bucătăria mea, însă nu știu ce va spune în final aceasta despre mine, dacă eu nu îi ofer ei ceea ce are nevoie pentru a mă cunoaște. O complimentare mutuală, dacă vreți.

Înainte de a vă spune cine sunt, din perspectiva bucătăriei mele, ar trebui să vă spun cine nu sunt. Nu sunt cel mai organizat om și nici cel care dispune de foarte mult timp. Și nici de răbdare. Cu doi copii e cam greu să te împarți în toată bucătăria, pentru a face fiecare task așa cum trebuie, așa că bucătăria mea ideală ar trebui să spună mai înainte de orice că nu dedublarea (de personalitate) este cheia, ci utilizarea unor elemente de utilare inovative adaptate noilor cerințe de utilizare. Adică, față de cum se gătea odinioară, pe foc de lemne și sobe improvizate din lut ars, astăzi avem nevoie de funcționalitate, dar și de design, practic de puțină magie care să facă lucrurile mai simple pentru noi.

concept_bucătărie_smart_franke
Sursa foto: https://www.franke.com/ro/ro/hs/highlights/new-appliances/smart-appliances.html

După ce am făcut această introspecție rapidă mi-am dat seama că și eu vreau o bucătărie completă și complexă precum gama Franke electrocasnice, pentru că deși nu gătesc pe cât de mult mi-ar plăcea, gătesc suficient de mult  încât să petrec mare parte a timpului în bucătăria mea. Așa că am restrâns posibilitățile și treptat, din 100 de bucătării au rămas doar câteva care cumva au început să spicuiască puțin din personalitatea mea. Așa că am rămas față în față cu ele, trei colecții speciale pe Franke magazin online, Smart, Maris și Mhytos, și dincolo de a vă spune ce au spus ele despre mine, vă invit să vedeți ce ar spune ele despre voi. Doar alegeți imaginea și întoarceți-o pentru a vedea.

Colecția Smart Franke

Colecția Smart Franke Colecția Smart Franke Click to Flip

Colecția Maris Franke

Colecția Maris Franke Click to Flip
FAMILIA PRACTICĂ

Colecția Mythos Franke

Colecția Mythos Franke Click to Flip
FAMILIA UNITĂ

Ce spune bucătăria mea ideală despre mine?

Mă interesează ca bucătăria mea să spună despre mine adevărul. Să nu îmi spună că par genul căreia i-ar prinde bine o insulă în bucătăria mea de 2×2 (glumesc, are 3 m) câtă vreme eu am nevoie de o instalare pe coloană a elementelor de utilare. Pe scurt, mi-ar fi mai util să încălzesc hrana și să gătesc folosind același spațiu, precum un cuptor incorporabil din gama Smart, fără ca acest lucru să însemne fuga de la un dispozitiv la altul prin bucătărie, curățenie multă și timp pierdut. Cumva asta ar însemna că în bucătăria mea ideală ar putea să încapă și mai mult de două persoane, cum e în situația actuală, așadar vorbim despre eficiență pe toate planurile .

Bucătăria mea ideală mi-ar ”vinde” trucuri despre prepararea cafelei

Îmi plac diminețile când în bucătăria mea valsează aroma de cafea cu razele de soare ce străpung perdelele diafane. Da, știu, în secolul vitezei pui ceva pe tine și iei o cafea din mers, de oriunde, însă eu sunt omul aromei de cafea în bucătăria mea, în casa mea, ”pe muzica mea”, așa că visez la mașina de cafea Franke, din noua gamă Mythos, cu râșniță integrată. Iar dacă n-aș cere mult, mi-ar plăcea să-mi scot cana preferată din sertarul de încălzire din gama Mythos Franke, unde pre-încălzirea acesteia mi-ar face cafeaua și mai savuroasă. O cană încălzită e distinctă de un pahar din styrofoam, unde mai pui că e și mai elegantă și mai prietenoasă cu mediul.

Sursa foto: www.frankemagazinonline.ro

Bucătăria mea ideală mi-ar fi sufleor în momentele în care am nevoie de inspirație

Să vă spun drept, bucătăria mea e locul unde iau naștere ideile mele, atât pentru blog, pentru munca de zi cu zi, cât și ideile de activități cu copiii, așa că mi-aș dori ca bucătăria mea să nu spună despre mine doar că ”aici își găsește inspirația Mona, poet, mamă și scriitor”, ci să îmi șoptească idei în timp ce puiul pentru cină se rumenește în cuptor. Se spune că foamea vine mâncând, dar pentru mine și inspirația vine atunci când toate lucrurile lucrează pentru starea de bine a familiei mele, chiar dacă acest lucru înseamnă să miroasă în casă a pui fripți.

Bucătăria mea păstrează parfumul meu

Ar trebui să știți, au fost bucătării care începuseră să îmi spună lucruri despre parfumul meu. Cum că nu o să mai miros a chiftele în pat, cum că de fapt poate că ar fi mai bine să nu mai gătesc deloc, că poate comand ceva în loc să fac fum în casă, dar toate acestea erau neadevăruri pentru mine, pentru că bucătăria mea ideală știe mai bine de atât. Bucătăria mea ideală mi-ar fi spus că de fapt eu miros a pandișpan cu vișine proaspăt scos din cuptor și că parfumul meu are și ușoare subtonuri de chec, brioșe, cozonac, negrese și nelipsitele clătite cu afine, făcute pe plita Franke pe care poți pregăti o mulțime de bunătăți. Spațiul e generos și permisiv, iar curățarea facilă. Și da, m-aș bucura și de un cuptor și o hota Franke care ar scoate mirosul din bucătărie (dăm Cezarului ce e al Cezarului), dar nu și parfumul de mamă bucătar imprimat adânc în sufletul, mintea și nările copiilor mei.

cuptor_franke
Sursa foto: https://www.facebook.com/FrankeHomeSolutions.Romania

Bucătăria mea mi-ar vorbi despre funcționalitate

Alte bucătării s-au grăbit să spună despre mine că pot fi elegantă în bucătăria mea, că bucătăriile impecabile primesc cel mai des prieteni. Să nu mă înțelegeți greșit, sunt convinsă că o bucătărie elegantă ascunde adesea persoane care gătesc în rochie de seară cu tocuri de 10, dar bucătăria mea mă vede și pe mine și pe ai mei, cel mai adesea în pijamale, cerând cu disperare mâncare. Așa că am ales ideea de bucătărie funcțională și estetică cu o  chiuvetă Franke Logica Line, cu un vas de inox perforat, cu cadru și o baterie bucătărie de calitate, pentru ca zona chiuvetei să se transforme într-o zonă perfectă de lucru, alături de blatul de lângă aceasta și plita pe inducție care finalizează dispunerea longitudinală a elementelor de utilare.

Cât despre prieteni, ei bine ai mei știu foarte bine că sunt moldoveancă și moldovenii știu două lucruri să aprindă bine: cupoarele și horele. De aceea, aș vrea ca bucătăria mea să spună despre mine că-s ca un foc aprig aprins în cuptoarele moldovenești și că bucatele mele se servesc atât în zona de dining, cât și direct în bucătărie, adică pe scurt nu mă jenez deloc să aduc prietenii într-o bucătărie care nu este super elegantă, dar din care se aud micii cum sfârâie pe grătar.

Plită Franke
Sursa foto: https://www.facebook.com/FrankeHomeSolutions.Romania

Bucătăria mea ideală mi-a vorbit despre lucrurile care contează cu adevărat

Am privit lucrurile în ansamblu și am ajuns la concluzia că bucătăria mea aduce foarte mult ideea de confort în casa mea. Că dincolo de a fi un spațiu de pregătire a hranei, ea poate fi cu mult mai mult pentru că în definitiv aici îmi petrec o mare parte din timp. Da, vreau o bucătărie frumoasă, elegantă, dar și funcțională. Și aș vrea ca o cerință să nu o excludă pe cealaltă, ci ele să se îmbine delicat întru confort, fiabilitate și performanță.

Bucătăriile sunt de fapt despre ”mami, mi-e foame”, despre ”ce mirose așa bine din cuptor?”, despre ”invitații au adorat vinul pus la rece”, despre zone open-space sau despre ce se întâmplă în spatele ușilor închise, atunci când singurele indicii sunt aromele mâncărurilor ce se pregătesc în secret. Bucătăria este despre familie, despre timp pentru tine și cei dragi și despre confort. Întrebați așadar bucătăria ce spune despre voi. Credeți sau nu, ea va răspunde, pentru că în definitiv ea este de fapt vie. Bucătăriile ne ”trezesc”, ne hrănesc, ne ascultă micile bârfe cu prietenii la telefon, ne ascultă ideile, ne văd eșecurile (culinare sau nu), pentru ca în final bucătăriile fac parte din acasă.

Articol realizat pentru proba nr.2 Spring SuperBlog 2021-Ce-ar spune bucătăria ta despre tine sau despre familia ta?

Sponsor: Franke România