Ce am scris despre...
Atunci când eram mică, aveam o biblioteca imensă. Ori mi se părea mie că e așa (fiind mică), ori pentru că biblioteca era foarte mare, asta nu mai știu. Ce știu însă e că atunci când am început să colecționez propriile cărți, ei bine nu m-am mai oprit, pentru că aveam deja modelul în minte.
Probabil că cele mai faine colțuri din casa noastră sunt tocmai bibliotecile celor mici. Pentru mine sunt motiv de mândrie, deoarece Vlăduț a citit circa 95% din aceste cărți. Sau le-a analizat în detaliu, dacă vorbim despre cărțile 3D sau pe cele cu activități.
Cum am organizat eu bibliotecile copiilor?
Viața cu doi copii, dintre care unul foarte mic, nu e deloc simplă, atunci când vine vorba despre așezarea lucrurilor. Cris e micuț, dar deja ajunge la nivelul unor rafturi, așa că a trebuit să organizez micuța comoară cât să fie totul bine. Cu puține excepții, Cris a înțeles că nu e tocmai în regulă să umblăm la cărți pentru a le dărâma, ci doar pentru a le citi. Uneori cărțile sunt mutate de la locul lor, împinse sau deranjate, însă cumva pentru mine e ok. Din trei motive bine întemeiate, aș zice eu.
1. De fiecare dată când cărțile sunt neașezate, le așez din nou cu Vlăduț. Vlăduț vede cartea ACEEA pe care nu a mai citit-o de multă vreme. Sau ar vrea să se uite pe cealaltă carte. Și uite Enciclopedia asta, mami, pot să mă uit? Așa că pentru mine deranjul cărților înseamnă că putem din nou să ne uităm în cărți, ceea ce e grozav.
2. Cris e mic, e normal să exploreze (chiar și limitele) și atunci pot folosi asta ca să înțeleagă niște noțiuni.
3. Cartea lăsată la îndemâna copilului (meu) are potențial să nu mai fie lăsată din mână.
Având în vedere acestea, bibliotecile noastre sunt structurate astfel:
Biblioteca mare conține cam toate cărțile de povești, cu mici excepții. Sus de tot, pe ultimul raft, cât să nu ajungă nimeni (decât eu), sunt cărțile pretențioase. 3D, sau cu diferite activități. Inventions și Micul Prinț, ediția Pop out sunt doar câteva dintre ele. În cubul de lângă, ca mobilier, se află cărțile Disney. Da. Eu am și așa ceva în casă. Nu mă omor după ele, însă nu studiez în casa asta doar marii clasici, ci cresc un cititor care va ști să discearnă singur ce îi place. Așa că avem cărți de orice tip și încercăm să ne definitivăm propriul stil și propriile preferințe în materie de carte.
Momentan cărțile din această bibliotecă sunt puse pe mărime, deși ar trebui ordonate alfabetic. Nu mă deranjează că nu sunt ordonate așa, pentru că avem o bibliotecă personală în care ”navigăm cu ușurință”, așa că ea nu trebuie să arate chiar ca biblioteca publică sau ca o librărie.
Cărțile cu povești sunt așezate momentan după mărime. Eu deja le cunosc după cotor și am văzut că și Vlădu le știe, așa că varianta asta ne e ok.
În biblioteca de lângă biroul lui Vlăduț troneaza câteva serii de cărți. Photicular (Workman) pe rândul cel mai de sus (lesne de înțeles de ce), Franklin, Darul lui Dumnezeu și alte serii mai mici pot fi găsite aici. Pe partea opusă, e toata seria Spune-mi, care nouă ne place mult, iar mai jos sunt enciclopediile, la care aș vrea să avem acces cât mai facil.
În final eu sunt mulțumită. Sunt fericită când așezăm cărțile din nou în rafturi, pentru că înseamnă o nouă oportunitate de a citi. Sunt fericită să văd ambii copii interesați de cărți și sunt sigură că asta îi ajută mult să se dezvolte din punct de vedere cognitiv.
Firește însă, nu sunt bucuroasă mereu să văd cărțile dezordonate, pentru că lipsa timpului se simte și la mine. Însă încerc să văd partea bună a situației. Așa că da, mie îmi place să fac curat în bibliotecă. 🙂