Ce am scris despre...
În general orele de masă sunt destul de bine stabilite și ne abatem destul de rar de la ele. Am încercat încă de la început să creez o rutină în care mâncăm la măsuță și de preferat cu tacâmuri, nu cu mâinile. M-a ajutat faptul că deja Vlăduț este independent de mult, iar Cris a avut de mic o dexteritate foarte bună la mânuirea lingurilor și a furculițelor. Așa că în general li se oferă hrana, iar ei se descurcă, iar în caz contrar, mama e acolo ajutor de nădejde.
Azi însă a fost o zi tare specială, nu pentru că aș fi avut vreun fel de mâncare demn de un bucătar profesionist, pentru că vorbim de o simplă omletă cu șuncă. Azi însă a fost o zi în care i-am văzut pe cei doi mici având din nou grijă unul de altul, însă de data aceasta grija venea mai mult de la Cris. În general Vlădu îl mai hrănește pe Cristian. Mai o linguriță de iaurt, mai o gură de măr, o grisină, cumva Cristian s-a învățat că de la el primește. Vlădu e bun și îi oferă (aproape) orice.
Azi însă a oferit și Cristian. Nu doar lui, ci și mie ceva
Trebuie să vă spun că sunt mândră de ei. Fiecare aduce la masă un scaun, indiferent pentru cine e. Fiecare își duce castronelul la bucătărie când a terminat (nu mereu se întâmplă, dar mereu încurajez gestul). Vlăduț nu vine la masă până nu îi aduce apa lui Cris. Cris nu vine la masă până nu caută sticla lui Vlăduț. Când se lucrează cu bormașinile în bloc, iar eu sunt la bucătărie, s-au învățat să se ia în brațe. Vlădu îl așteaptă, iar Cris aleargă spre el. Și stau îmbrățișați până se oprește zgomotul. Vlăduț îi acoperă urechile lui Cris și îi spune că e în regulă, suntem cu toții. Când au o bucățică de ceva, își oferă uneori unul altuia. Iar astăzi, vă spun, în dimineața aceasta am șomat, în sensul că eu nu le-am dat să mănânce. Culmea, Cris îl hrănea pe Vlădu cu furculița din omletă, iar din când în când mai băga și la el în gură câte o bucată.
Așa că azi am stat și i-am privit în timp ce Vlădut aștepta să fie hrănit, iar Cristian alegea cu grijă bucățile, amintindu-i lui Vlăduț să mai bea apă din când în când. Sunt nemaipomeniți amândoi, sunt fenomenali și aproape că e ireal cum se clădește relația dintre frați. Așa crește grija și iubirea, iar lucrul acesta îl văd deja de ceva timp la ei. Le pasă unul de altul, iar asta este fenomenal, mai ales dacă ne gândim că sunt doar copii.
Mă uitam și mi-am dat seama că e prima dată când eu nu hrănesc pe unul din ei. Sau pe amândoi, când se alintă, pentru că da, încă stau lângă ei la masă. Mi-am dat seama că cel mic, Cris, e incredibil de independent și că gestul de azi nu e doar pentru că își exersa abilitățile motrice. Se iubesc. Da, se iubesc și își poartă de grijă.
Se spune că de la doi copii în sus ești arbitru. O fi, uneori simt pe pielea mea. Însă Dumnezeule, de nu-s dulci momentele astea! Și stai așa și te minunezi în taină. Și-i vezi cum râd unul la altul și apoi țipă și iar râd…și-ți râde și ție inima, în timp ce neuronii tăi strigă: ”victorie!!”.