Ce am scris despre...
Nu îmi făcusem cine știe ce planuri pentru anul acesta. În principiu mi-aș fi dorit să am mai mult de muncă, mai diversificat, astfel încât să pot dezvolta firma. Apoi mi-am dorit să îmi iau alături câțiva colaboratori pe content, cu care poate aș fi făcut treabă bună de-a lungul anului. Pandemia ne-a dat planurile peste cap probabil multora dintre noi și se văd clar efectele.
Toată treaba asta mi-a amintit de fapt că e mai bine uneori să nu ne facem planuri pe termen lung și foarte lung, deoarece se poate întâmpla ca ele să nu fie în totalitate realizabile. Extrapolând, asta privește și planurile făcute pentru copiii noștri. Ne dorim să ajungă cineva, le asigurăm mijloacele, cadrul, dar îi lăsăm să ajungă ce vor? Sau le schimbăm cumva dorințele pe parcurs, prezentându-le alte lucruri ca fiind mai importante? ”Nu se fac bani din muzică”, ”pictura nu e de viitor”, ”alege o facultate bună”, ”ce e aia copywriter, fă ceva cu viața ta!”, etc…
Mama mea mi-a oferit alegerea
Dacă nu ar fi fost mama cu liniștea ei, probabil că nu eram aici. Dar ea a fost alături de mine și în liceu și mai apoi în facultate când îi spuneam când sau dacă am restanțe. Ea a fost acolo, cu mintea alături de mine, la examene. A fost fizic lângă mine când am luat diploma, la festivitate. Ea era acolo cu mine, cu un gând bun, atunci când, îmbrăcată elegant, îmi prezentam proiectul de dizertație.
Mama nu a avut bani să mă trimită la o facultate cu taxă. Mama nici nu a știut, decât în ultimul an de liceu, că eu vreau facultate. Nu știa exact cum e. Ce costuri sau eu știu ce. Dar îi plăcea ideea că îmi continui studiile. Nu are mama bani de taxă, mi-a spus, iar eu am înțeles.
Iubesc limba română de mică. Mi-a plăcut să citesc, să învăț, să descopăr, aveam biblioteci întregi pentru asta și deși eram micută, aveam permis și la biblioteca școlii. Mi-am dorit de mică să fiu învățătoare. Pe atunci credeam eu că pot face față unui grup de copii zvăpăiați. Acum când îi am pe ai mei am cam început să îmi pun la îndoială veleitățile de profesor. Cu toate astea, am făcut tot ce puteam eu să fac să ajung acolo unde doream. O pregătire bună la nivel de cunoștințe, lectură multă, mai apoi un modul psihopedagogic și cam atât.
Prin generală încă mai speram să ajung profesor, până când am constatat că de fapt s-ar putea să fie mai greu decât credeam. Mai provocator. În liceu am descoperit psihologia și mi-a plăcut foarte mult. Apoi, datorită unui profesor foarte bun, am iubit enorm istoria. Mi-am dorit așadar să merg la facultatea de istorie, să aprofundez ce învățasem. Iar aici a venit prima provocare, primul plan căzut.
Declinul
Am ales să mă înscriu la Dunărea de Jos, în Galați. Era un drum de două ore cu trenul, doar că pentru a ajunge în Galați trebuia să merg cu tren de noapte. Se dădea examen. Învățasem, eram sigură pe mine. Am plecat cu trenul noaptea, după ce stătusem trează destul de mult. Nu am putut dormi în tren, dar m-am tot foit. Când am ajuns în Galați deja eram obosită. La ora 7 dimineață am constatat că nu mai știu să ajung la Universitate. Am întrebat pe cineva cum ajung, iar persoana respectivă s-a speriat de mine. Am întrebat o a doua persoană. Aceeași reacție. M-am întrebat atunci ce se întâmplă. M-a dus mintea să scot oglinda și să mă privesc și, pentru că mă machiasem înainte să plec și mă foisem în tren, machiajul mi se întinsese pe față. Drept pentru care acum arătam ca un urs panda, cu ochii negri, nu doar de cearcăne ci și de rimel și fard, părul era dezmățat, deci arătam ca proaspăt ieșită din grădina zoologică.
Am găsit în final drumul, după ce mi-am șters evident și fața. Am intrat și în sala de examen. Am văzut subiectele și m-am apucat de scris. M-a trezit la un moment dat zgomotul ploii, un ropot puternic, o ploaie de vară tare zgomotoasă. Mi-am dat seama că am adormit în timpul examenului, cu capul pe bancă, cu pixul în mână, că nu am scris ABSOLUT nimic și că mai erau 10 minute din examen. Toți în jurul meu erau concentrați la scris, iar eu mă întrebam în sinea mea…oare am sforăit? Așa cum vă puteți închipui, nu am luat examenul, de aceea azi sunt content writer și scriu și nu mă vedeți de fapt la catedră, predând istoria.
În al doilea an am încercat la SIM (Știința și ingineria materialelor), în Iași. Vă rog, nu mă întrebați ce a fost în capul meu. Nici eu nu știu. Am intrat. Cu bursă. M-am retras după primul semestru, pentru că mi-am dat seama că-s praf și că nu o să se lipească în veci de mine chestiile alea. ÎN VECI! Am spus!
În al treilea an am încercat la Construcții. Am intrat la buget, m-am bucurat, a fost motiv de bucurie și pentru părinții mei, care m-au lăsat în voia minții mele timp de 3 ani, timp în care însă mi-au fost alături cum au știut ei. Cerul mi-a căzut în cap atunci când, în prima săptămână de facultate am făcut cunoștință cu primele noțiuni de matematică serioasă. Venisem ca o floricică cu o foaie alba la mine și un clipbord, mă credeam în filme sau ceva, că altfel nu îmi explic. Atunci profesorul ne-a spus, accentuând asta în timp ce mă privea, că nu vrea să ne vadă cu agende și foițe…am zis ca intru în pământ. Apoi a desenat pe tablă ceva, ca un șarpe, o chestie la capele căreia a scris niște numere…INTEGRALA. Am zis că ies din sală în acel moment și că iau trenul spre Bârlad și că nu mă mai întorc. Dar mi-am dat seama atunci că acesta e un punct de cotitură. Că mama mă va aștepta și susține și că îmi va acorda circumstanțe atenuante pentru că ea știa că nu am avut niciun sprijin. Că nici informare prea multă nu fusese, nici cunoștințe, pile sau cum s-or fi numit nu aveam. Cumva că atât se poate.
Și-am spus că nu, NU voi pleca acasă acum. Ci în vacanță, după ce îmi voi da examenele. Ceea ce am și făcut. Am stat acolo și nu doar că am învățat și luat examene, ci am și recuperat materia pe care ceilalți o știau din licee de profil real, în vreme ce eu veneam de la un liceu tehnologic, cu specializare în Ecologie și protecția mediului. Am avut colegi faini și profesori buni. Au fost momente faine, glume, distracție, dar și sesiuni grele.
Responsabilizarea
Când am terminat facultatea a trebuit să aleg din nou. Știți ce am ales? Am ales să merg mai departe, spre masterat și să îl fac și pe ăla. Adică de unde nu mă vedeam în facultatea asta sub nicio formă, am ajuns să îmi doresc să fac masterat și să mai iau și bursă.
Proaspăt inginer constructor, am plecat spre București. Am lucrat și ca secretară, am lucrat și în multinațională în domeniul construcțiilor, am învățat lucruri și am cunoscut oameni care îmi sunt dragi și acum. Apoi a venit momentul în care a apărut visul și drumul pe care încă sunt azi.
Întoarcerea la dragostea dintâi
M-am întors la prima dragoste, la limba română. Nu, nu sunt profesor, ci scriu. Pe unde apuc mai exact. Pe blog, pentru companii, pentru reclamă, gratuit, pentru a-mi exersa abilitățile. Scriu. Am deschis o firmă pe care încerc să o îmbunătățesc în fiecare zi. Muncesc pentru ea și adorm cu gândul la ea. La ce pot face bun, la ce pot aduce bun lumii prin ea.
Drumul acesta complicat a însemnat pentru mine uneori un chin. Astăzi îl văd ca pe o parte integrantă a vieții mele. Am învățat atâtea în ultimii 10 ani încât efectiv sunt mândră de mine cu toate greșelile și reușitele. Și știu că și mama e mândră. Și vor fi și copiii mei. Și de ceea aleg să îi las să își aleagă ce vor face, stând însă în umbra lor. Spre deosebire de mama, eu am acces la informație acum. Voi încerca să păstrez acest avantaj și să îi ajut să își împlinească visele. Poate ei, spre deosebire de mine, vor avea un drum lin. Poate că vor ști că vor să ajungă X, să lucreze Y meserie și atunci va fi mai ușor pentru că știm ce avem de făcut.
Acum însă ei amândoi sunt la capitolul experimentare. Merg la înot, șah, citesc cărți de toate tipurile, tocmai pentru a vedea cât de amplă este lumea în care trăim. Știu că eu sunt content writer și că tata se ocupă de cercetare de piață tocmai pentru a înțelege că există domenii variate și conexe, asociate unui tip de facultate. Că poți face o facultate care să te ajute și totuși să lucrezi altceva, care are însă legătură. Da, eu sunt inginer construcții civile, industriale și agricole, proiectant, content write și copywriter. Ciudat, nu? Deloc. Pentru că adesea scriu despre construcții, pe lângă alte tipuri de articole sau subiecte.
Eu îi voi lăsa pe cei mici să experimenteze. Să se bucure de drumul lor și aibă mereu alegerea. Și da, voi fi acolo pentru ei, dacă Domnul îmi îngăduie asta.