În fiecare an, de ziua lui, ma simt copleșită. Am cel mai frumos și sensibil dar de la Dumnezeu, am un copil înzestrat și sufletist, muncitor și ambițios, iar uneori lucrul asta mă face să îmi privesc fiul cu o mare mândrie. Nu genul de mândrie cu care să te lauzi tuturor, ci mândria aceea care spune: Doamne, mare onoare mi-ai dat!

M-am uitat cu bucurie cum el, micuțul, a ochit de dimineață un cadou care i-a plăcut. Era ce e drept și greu să nu îl vadă, mai ales că era o cutie voluminoasa, pe care trona însăși imaginea produsului- o rachetă de la Playmobil, cu accesorii incluse. Mi-e drag de bucuria lui, de bunul simț, de cumpatarea lui… așa că l-am lăsat să își facă alături de tati racheta. Abia apoi a vazut cărțile si celelalte jucării.

A fost mai apoi copleșit de tort și de celelate cadouri. Ceruse cu o seară înainte un set de baloane. Primise însă daruri care l-au umplut de bucurie, o bucurie cum noi adulții uităm să simțim.

Tortul realizat de Cofetăria Alice

Spre seară mi-a spus ca vrea să se joace cu toate. Micuț suflet, i-a plăcut mult ziua asta și ma bucur tare că Vlăduț e alături de noi și că traiește fericit.

De fiecare dată când e ziua lui îmi amintesc ziua în care s-a născut. A venit neanunțat, când eu mă pregăteam de fapt să merg la biserică. Îl așteptam pe 24 iunie și totuși el a vrut să vină cu o zi înainte de ziua mea. Era mic și supărat și tare aiurită am mai fost, pentru că nici măcar nu știam cu ce se mănâncă ”mămicia”. Îmi aduc aminte că ne era frică la amândoi să îl spălăm în primele zile, până când ne-am luat inima în dinți și am zis ”gata, e timpul!”.

Vlăduț e copilul perfect. E sensibil și bun, o bunătate ieșită din comun. Are o minte brici, lucru care l-a ajutat să înțeleagă o mulțime de lucruri. Știe, la 5 anișori, să citească singur, să scrie, știe să socotească, să despartă în silabe, știe care sunt diacriticele, consoanele și vocalele și ar sta cu tine oricât să îți explice cum funcționează lucrurile.

Vlăduțul scump- ședință foto

Vlăduț e minunea mea, care mă uimește în fiecare zi. Și mi-aș dori să îi ofer o mulțime de experiențe, de lucruri și de…orice, pentru că merită pe deplin să fie fericit, așa cum sunt eu când îl văd.

La mulți ani, Vlăduț, iubire mică! La mulți ani pentru ultimii cinci ani și pentru cei ce vor urma. Ești binecuvantat și ești o mare binecuvântare! Te iubesc!