Suntem de ceva vreme la părinții mei, în Moldova, locul în care m-am născut. Este un loc minunat aici, deși pentru mine nu a fost mereu, sau poate că nu l-am privit eu cu ochii de acum. Adesea mi-a lipsit confortul ”blocului”, iar drumul până acasă a fost mereu un calvar. Am învățat și am citit la lumânare, apa o aduceam cu greu, iar întunericul sosea parcă prea devreme. Însă era acasă, o casă în care eram cu toții, împreună. Iar astăzi spun despre ea că e o casă situată în vârf de deal, acolo unde cerul îmbrățișează câmpul, iar norii par că izvorăsc din verdele dealurilor. O liniște deplină, pe care o regret mereu atunci când ajung în București. pe scurt, ador să fiu aici acum, mai ales cu cei doi micuți după mine.

A fost probabil cea mai grozavă vacanță pentru noi. Copiii sunt în al nouălea cer de bucurie, aleargă, se bucură și nu vor să plecăm. Am văzut cerul plin de stele, așa cum nu se văd în București, ba chiar am văzut și cometa, bifând astfel un șir de experiențe excepționale. Cristian a desfăcut și mai mult barierele limbajului, iar Vlăduț înțelege mai bine care e treaba cu familia extinsă.

Când luam masa împreună…

Azi însă a fost probabil cel mai fain moment din toată viața mea. Cea mai minunată masă. Ca idee, tradiția este să ne adunăm toți, de oriunde am fi. Ne adunăm uneori la o pizza, însă momentele mai faine sunt când facem grătar. Vreo nouă persoane la o masă, un tip fain, tatuat, care face grătarul, o mamă atentă la toate nevoile bucătarului și ale mesenilor deopotrivă. Mama mea e o zână. La concluzia asta am ajuns. Că e o super-femeie care îmi dovedește în fiecare zi că dacă vrei, poți. Când ajungem la ea este totul gata. Ciorba în care aterizează firișoare proaspete de pătrunjel și leuștean. Patul făcut, pregătit pentru noi, osteniți de drum. Dragostea cu care ne așteaptă pe toți, mai ales pe micuții nepoți care o văd mult prea rar.

Revenind…

Ei bine astăzi am decis să face grătar în curte. Nimic special, ba chiar lipsită de politețe afirmația mea, aș putea spune, pentru că pot stârni pofte. Dar deliciul mesei nu a fost grătarul, sau cel puțin nu singur. Pentru prima dată cred, în mulți ani ai mei, am ascultat la masa de familie muzică. Nu orice fel de muzică, iar aici vine și surpriza. Am ascultat Fărâmiță Lambru, Gabi Luncă sau Ionel Tudorache, ba chiar și pe maestrul Gheorghe Dinică. Pe scurt, muzică lăutărească de top, pe care eu o ador, ca mândră moștenire primită de la tatăl meu.

Am o slăbiciune la muzica lăutărească, o slăbiciune mare, de care nu mă pot lipsi. Îmi place mult, îmi place trăirea și patosul. Îmi place la nebunie felul în care pofta vine mâncând atunci când asculți o muzică bună. A fost divin, a fost extraordinar și mă uitam la masa aia plină și la noi toți cum mâncam și mi-am spus în sinea mea că ăsta nu e un prânz ca oricare altul. E ceva minunat, e un moment cu care voi trăi toată viața, pentru că da, împreună am reușit să facem ceva de neuitat. Pentru mine, firește, pentru că eu sunt cea cu revelația, ceilalți doar mâncau liniștit în loc să filozofeze. Eu însă eram în extaz.

Vedere de sus
Vedere de sus 🙂

Mesele în familie sunt minunate. E grozav când ne așezăm cu toții la masă și ne bucurăm de acele momente împreună. E și mai minunat însă atunci când acele momente devin memorabile datorită a ceva. Acel ceva. La mine a fost muzica mea iubită pe care în acest context nu am auzit-o niciodată. La altcineva poate e o bătaie cu frișcă, sau o prăjitură cu tradiție făcută de cineva drag, un scaun rupt și o căzătură, o glumă bună, un părinte prezent…orice.

Memorabile…momente memorabile. Asta ne rămâne adesea atunci când trăim cu adevărat. Atunci când camera foto nu e prezentă să vadă fericirea în starea ei pură. Eu nu am vrut să filmez azi, pentru că mi-am dat seama că azi am nevoie să simt, nu să imortalizez momentul într-o imagine pe cameră. Am imortalizat cu sufletul. Mi-a rămas întipărit în minte și suflet. Momentul magic. Sună a țambal și a Romica Puceanu și miroase a carne condimentată, proaspăt friptă. Are gustul iubirii și oricât m-aș strădui să o transpun, fie și în cuvinte…nu se simte la fel. 🙂

Minunate mesele în familie…