M-am surprins zilele trecute întrebându-mă ce făceam în timpul meu liber pe vremea când încă nu aveam copii. O fi amnezie sau mommy brain, nu știu, dar ce știu cert e că nu îmi amintesc. Lucram, asta e cert și curat în casă făceam. Poate vedeam un film, deși eu nu obișnuiesc să mă zgâiesc mult la televizor, decât dacă e un super program sau film. Cred că pot să număr pe degete filmele care mi-au plăcut cu adevărat, atât de mult încât chiar și cu copii mi-aș dori să le revăd. Prin magazine nu cred că mă plimbam, mi se pare tare obositor să pierd timpul așa…mergând fără țintă. Atunci ce făceam? Habar n-am!

My precious…

Asta e replica ce-mi vine în minte atunci când prind nițel timp. E fugă mare cu doi copii, mai ales în vremuri de viroze. Cred că atunci ajung să mă întreb cel mai mult ce faceam înainte de ei. Parcă aveam timp, dar la ce îl foloseam? Zăceam și atât? Că prea sociabilă nu eram nici atunci, nici la întâlniri nu mă duceam.

Am tot citit că e mai ușor cu doi copii și da, cred că așa e, pe probate. În ciuda micilor provocări zilnice, micuții se iubesc și se caută reciproc. Uneori se și joacă împreună, iar timpul devine o resursă foarte importantă. După copii tot curat fac, tot scriu, tot lucrez, tot gătesc, ba mai am și grijă de ei. Joaca lor e o gură de aer, una binevenită.

Și totuși, în ciuda faptului că uneori mă plâng că nu am timp, observ că am timp să stau pe Facebook și nu puțin (și nu, nu e tot timpul alocat muncii), cred că aplicația care măsoară timpul ar roși în locul meu. Am timp să lucrez. Nu mereu, pentru că în general lucrez când micii dorm, sau la nevoie ziua, atunci când prind puțină liniște. Am timp să beau cafeaua caldă. E drept, când sunt mici uneori e vis, însă eu cred că am fost norocoasă. Am timp să fac un duș rapid. Am timp.

Sursa foto: Pixabay.com

Există timp…

Există timp și după copii, deși poate pare greu de crezut. E mai greu cu organizarea lui, e drept. Nu mai poți fi la fel de spontan, nu mai poți face chiar ce vrei, uneori nu te mai pui pe primul plan. Spun uneori pentru că e nevoie de timp pentru noi, pentru fiecare din noi.

După ce a venit Cris mi-am dat seama cât de mult timp am avut cu Vlădu. L-am folosit bine? Util? Productiv? Distractiv? O să fac contabilitatea în altă seară. Dar am avut timp. Am și acum, după ce Cristian e de aproape doi ani parte din noi. E drept că uneori aș mai vrea să văd cap-coadă serialul Grimm. Cu siguranță nu voi putea face asta cu ei, acum, dar învăț să jonglez cu timpul.

E timp și cu doi. E mult mai fain cu doi. E casa mai plină cu doi. E un întreg cu doi. Sau cel puțin pentru noi.