Ce am scris despre...
Nu știu cum sunteți voi, însă eu m-am trezit azi foarte înfrigurată. Pe de o parte o fi și faptul că știu că e septembrie, dar și răceala dimineților și a serilor își face simțită prezența. Nu știu când a trecut mai bine de jumătate de an. Aproape că nu l-am simțit. M-am înfrigurat auzindu-mă spunând lucrul ăsta, mi-am dat seama că în curând ne apropiem de răceala iernii.
Am crezut că încă e vară, dar am simțit iz cărămiziu
A venit toamna când am scos din dulapul copiilor hainele mai grosuțe. S-a ivit un hanorac, o vestă, iar dimineață ciorăpei în picioare. Chiar și eu simt că seara nu îmi confortabil când scriu și nu am halatul la îndemână. Halatul, cât e halatul? Asta îmi aleargă prin minte acum, deși săraca arată ca o uliță pustie de la țară, cu pământ galben bătătorit. Nici țipenie de om nu trece, niciun copil nu aleargă, pentru că e amiază și soarele arde îngrozitor. Copiii sunt toți în case. Au venit de la școală și se ascund în odăi curate, păzite la intrare de perdele subțirele.
Amiaza întotdeauna ne găsea la masă, pentru că mai apoi ne făceam temele cât încă era lumină. Lumina era prețioasă pentru că în serile lungi de iarnă puteai vedea doar lumânările de la biserica de vis-a-vis, o biserică simplă, care a crescut o dată cu noi. Azi e falnică și aproape terminată, nu o mai vedem printre crăpăturile gardului ci peste el, cum se îndreaptă semeață spre nori. Ba până și gardul arată alfel acum, nu mai are crăpături, pentru că nu mai e din lemn. S-a pregătit și el pentru toamnă.
Începutul de an școlar și toamna
Cel mai ciudat început de an… îmi amintesc cum atunci când eram copil aproape în fiecare an începutul școlii coincidea parcă cu sosirea toamnei serioase. Ceața, frigul și ciorile croncănind pe câmp, asta e imaginea pe care o am eu în minte despre începutul anului școlar. E total diferită de finalul acestuia, atunci când, pe vremea mea maică, mirosea tare a trandafiri și crini și era totul strălucitor, poate de la soare, poate de la festivități…nu mai știu. Mirosea a verde, a flori, a cărți noi.
Pe mine toamna m-a surprins. Încă mai credeam în picioare goale, dar ori îmbătrânesc eu, ori chiar e frig. Am scos plapuma și deși mă străduiesc să bag copiii sub ea, ei se încăpățânează să scoată micile tălpițe pe afară. Parcă nici ei nu vor să vină toamna. Nici eu.
Și totuși e toamna. Nici nu știu când a venit pe furiș, m-am trezit așa cu ea în față. E toamnă da, dar nu vreau să îmi acopere nimeni inima cu nimic, pentru că în ea este încă vară.