Zilele trecute m-am gândit să cumpărăm un tort. Ciudat, nu-i așa, mai ales că nu era nicio ocazie specială. Am vrut însă prin el să ofer ceva frățiorilor. M-am gândit că cei mici se vor bucura de o mică surpriză, mai ales în condițiile unui an destul de dificil. Am ales să scriu pe el ceva. Hashtagul sub care mai mereu postez pozele cu ei și anume #frățiorii. Mi s-a părut cea mai grozavă și potrivită idee.

Pandemia a adus cu sine multe lucruri ciudate, greu de gestionat sau frustrante. A adus pe de altă parte și mulți oameni sinceri înaintea Domnului. Nu m-am gândit la asta, dar cineva chiar mi-a spus că pandemia a prins multe femei cu soți abuzatori sau copii cu părinți abuzatori. E trist. Și greu, pentru că nu putem interveni sau o putem face într-o prea mică măsură.

La noi cea mai grea parte a pandemiei a fost faptul că nu s-a putut lucra o perioadă, că ne-am acomodat dificil la a sta cu toții în casă, însă am făcut-o. Cred că și cei mici au resimțit perioada, iar pentru asta merită toate laudele.

Spre exemplu la noi Cristian a învățat să meargă la 1 an fără o zi. Noiembrie așadar. În decembrie am fost plecați și a exersat destul de puțin mersul afară. În casă era totul fără probleme. În puținul timp până în martie, când a început nebunia, a fost mai mult purtat în sistem, apoi am fost internați. Apoi totul s-a închis. Nu am mai ieșit, așa că el nu a putut să alerge liber pe afară. Când am ieșit, atunci când s-au ridicat restricțiile, a început să fugă, să alerge de colo-colo, după pisici, porumbei sau câini, după frunze, după orice. Se bucura. Era în sfârșit liber.

Grădinița, în cazul lui Vlăduț s-a desfășurat online. Nu a fost dificil din cale-afară, pentru că am încercat mereu să ajut, să fie totul distractiv. Am făcut activități și ne-am distrat. Am jucat jocuri, am inventat, am experimentat.

Cu toate astea consider că a fost un an greu. Un an cu temeri la tot pasul, pe care nu le-am cunoscut până acum. un an în care am învățat multe și în care poate că am conștientizat cât sunt de importante unele lucruri.

De aici ideea cu tortul. Nu am sărbătorit pe cineva sau ceva, ci pur și simplu ne-am acordat o pauză. Sau am sărbătorit existența noastră. Faptul că suntem împreună. Că acasă e locul unde suntem cu toții împreună.

Nu cred că are rost să vă zic ce surprinși au fost și cât s-au bucurat. M-am bucurat și eu, dar nu cred că și greutatea mea a făcut-o. A fost însă o pauză. Da, o binemeritată pauză.