Ce am scris despre...
Probabil una dintre cele mai frumoase povești pe care le-am citit, deoarece oferă posibilitatea de stimula imaginația și creativitatea copilului. În general noi am mai jucat jocuri similare, în care ne imaginam diverse lucruri, însă acest subiect, al pălăriei imaginare, chiar a fost cel mai drăguț dintre toate.
Millie e un copil, o fetiță care, asemena oricărui alt copil, își dorește lucruri. Intră în magazin, dar geanta este goală, nu are bani. Comandă totuși o pălărie, pentru că asta își dorea foarte mult, iar în locul unei exprimări de tipul ”mergi și cere-i lui tata, că nu ai destul!”, ea primește un alt răspuns. Surprinzător, deloc banal, cel care dealtfel dă startul întregii povești.
Este minunat felul în care vânzătorul jonglează cu situația. Este exemplul clar al adultului care are mereu două opțiuni: aceea de a fi copil din nou și aceea de a fi un adult pragmatic, lipsit de orice urmă de empatie.
Lumea văzută prin ochi de copil
Într-o lume în care adesea alegem să fim prea pragmatici, cartea aceasta aduce în discuție ideea de a copilări din nou și nu doar atât, ci și de a crește aripile unui copil, contribuind la țeserea penelor pentru mărețul vis al zborului.
Pălăria imaginară nnu ar fi existat dacă răspunsul vânzătorului ar fi fost altul. Creativitatea și imaginația, atenția la detalii, apropierea familiei, întreg subiectul cărții nu ar fi existat fără răspunsul său. Pe noi cartea aceasta ne învață multe. Am citit-o de câteva ori lui Vlăduț, apoi a citit-o el singur, iar aseară i-am citit-o lui Cristian. Mereu mesajul mi se pare fascinant, mereu mă fae să mă gândesc la cât este de important să oferi unui copil libertatea de a-și imagina propria lume.
În același timp cartea te face să te gândești și la reversul medaliei. Ce provoacă unui copil refuzul de a intra în joc? Dezamăgire? Tristețe? Supărare? Poate deveni acesta un moment marcant în viață? Se prea poate.
De aceea este important să tratam copiii ca pe niște copii și să le vedem inocența din suflete. Ba chiar să fim copii alături de ei și să ne bucurăm de puținul avut. Copiii se bucură chiar și de cele mai mărunte lucruri, iar de lucrul acesta m-am convins trăind alături de cei doi mici ai mei.
Îmi place să îmi imaginez alături de ei pălăria pe care o port. Uneori e un dragon. Alteori o floare, sau o vioară. Uneori e o prăjitură imensă sau o pernă. Posibilitățile sunt nemărginite.
La voi cum este? Voi ce pălărie purtați astăzi?